Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Născut din îmbinarea a două teatre, amfiteatrul era în lumea romană locul de desfăşurare a celor mai populare spectacole: execuţii publice, vânători de animale sălbaitice (venationes) şi mai ales lupte de gladiatori (munera). În tribune publicul era aşezat în funcţie de statut, persoanele publice cele mai importante în faţă, aproape de arenă, iar la ultimele nivele femeile şi sclavii. La Ulpia s-au descoperit bănci de piatră cu inscripţii care marcau locurile ocupate de artistocraţia municipală şi inscripţii votive pentru zeiţa Nemesis (patrona agladiatorilor, al cărei templu era amplasat la intrarea în amfiteatru). Şanţul din mijlocul arenei, la origine acoperit, a fost construit mai târziu decât restul amfiteatrului şi a fost interpretat ca loc de scurgere sau coridor pentru maşinăriile necesare spectacolelor. În templul lui Nemesis s-a găsit o inscripţie a lecticariilor, probabil lecticarii deorum, cei care purtau statui de zei şi împăraţi în arenă înainte de spectacol. (C. Opreanu, Semnificaţia socio-demografică şi politică a amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în Acta Musei Napocensis 24-25, 1987-1988, C. Opreanu, Despre structurile subterane ale arenei amfiteatrului de la Sarmizegetusa, în Acta Musei Napocensis 22-23, 1985-1986) (vezi reconstituirea amfiteatrului aici).

Acest articol a fost publicat în Stiati ca... și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>