Ideea de plagiat apare în Grecia şi Roma antică, deoarece în culturile orale anterioare nu prea avea sens. Cuvântul vine din latinul plagium însemnând furt, răpire sau chiar vânzarea oamenilor liberi ca sclavi, fiind folosit în sensul modern de către poetul Marţial, care acuza un confrate că “i-a răpit versurile”. Un episod anterior se plasează în Alexandria, în jurul anului 250 î.e.n. Artistofan, membru în juriul unui concurs de poezie organizat de rege, a oferit premiului unui concurent care nu a impresionat foarte mult publicul, dar pe care l-a declarat ca fiind singurul care a recitat compoziţii proprii. Pentru a dovedi plagiatul celorlalţi Aristofan le-a comparat cu mai multe volume din biblioteca din Alexandria. Totuşi, copierea sau compilarea lucrărilor altora (fără a pretinde însă paternitatea acestora) era o practică obişnuită, fiind un semn de respect pentru un maestru. În domeniul artistic, îngrijorarea faţă de copiere şi fraudă apare cam în aceeaşi perioadă, oadată cu apariţia pe piaţa romană a mai multor falsuri, pretinse opere de artă greceşti, atât de apreciate de către romani.
Despre plagiat în antichitate
Acest articol a fost publicat în Stiati ca.... Salvează legătura permanentă.
