La romani, poreclele erau un lucru obişnuit, probabil foarte răspândite printre clasele de jos, dar atestate mai mult printre nobili. Cele mai multe cognomina (cel de al treilea nume al unui cetăţean, după cel individual şi cel de familie) porneau tot de la porecle: Rufus (cu părul roşu), Scaevola (stângaci), Niger (cu pielea închisă la culoare), Naso (năsos), Cicero (vânzător de năut) etc. Cele mai elogioase erau poreclele onorifice, preluate ca al patrulea nume, agnomen: Africanus (cuceritor al Africii), Magnus (cel mare), Pius (cel pios) şi altele. Alte supranume se referau la trăsături de caracter. De exemplu, împăratul Augustus era supranumit datorită severităţii sale manu ad ferrum (cu mâna pe sabie). Existau însă şi porecle mai puţin flatante. Clodiei, sora tribunului Clodius Pulcher, i se spunea Clitemnestra, fiind bănuită de a-şi fi ucis soţul. Prostituatelor li se spunea şi nonariae, căci îşi ofereau serviciile după ora a noua, iar gladiatorii erau porecliţi hordearii (mâncătorii de orz).
Porecle romane
Acest articol a fost publicat în Stiati ca.... Salvează legătura permanentă.
