Peripeţiile sclavului Callidromus

Callidromus a fost sclavul lui Manius Laberius Maximus, guvernatorului Moesiei Inferior şi unul dintre eroii războaielor cu dacii, cel care se presupune că ar fi capturat-o pe sora lui Decebal. În iarna lui 101-102, dacii aliaţi cu sarmaţii trec Dunărea îngheţată şi atacă Moesia. Cu această ocazie Susagus, probabil o căpetenie sarmată, îl capturează pe Callidromus şi îl trimite, alături de alte prăzi, lui Decebal, în Transilvania. De aici, Callidormus este trimis în dar lui Pacorus, regele Parţilor, printr-o solie care încerca stabilirea unei alianţe între daci şi parţi, marii duşmani ai Romei la ora respectivă. Mai apoi, Callidromus a servit câţiva ani regelui part, cu care pretindea că a schimbat mesaje şi daruri, iar apoi a fugit în Nicomedia, din provincia romană Bitinia. Acolo şi-a închiriat munca brutarilor Maximus şi Dionysius, dar a intrat în conflict cu ei, s-a refugiat la statuia lui Traian şi dus în faţa autorităţilor, şi-a spus povestea. Auzind că deţinea informaţii de la curtea parţilor, un soldat, Apuleius, l-a dus pe Callidromus lui Pliniu cel Tânăr, pe atunci guvernator al Bitiniei, iar Pliniu, la rândul lui, l-a trimis împăratului Traian împreună cu o scrisoare care ni se păstrează. Scrisoarea oferă detaliile peripeţiilor lui Callidromus, precum şi faptul că atunci când a fost adus la Pliniu, sclavul avea asupra sa un inel cu portretul lui Pacorus (care însă a dispărut în timpul interogatoriilor) şi o bucată de aur pe care pretindea că o are din minele parţilor (D. Tudor, Peregrinările sclavului Callidromus, în Studii şi articole de istorie, 1956, p. 19-30).