Pileus

Căciula dacică cu moţ era un semn de identificare a statutului social. Sursele antice ne vorbesc despre comati, oamenii simpli, cei care umblau cu capul descoperit, şi despre tarabostes sau pileati, nobilii care purtau pileus. Istoricul Iordanes relatează că dacii de neam s-au numit la început tarabostes, (probabil termenul dacic iniţial) iar apoi pileati, iar dintre ei se alegeau regii şi preoţii. Termenul de pileus era folosit de romani şi în sens larg, referindu-se la orice pălărie fără boruri, cum era cea purtată de sclavi în ziua eliberării sau căciula roşie purtată cu ocazia sărbătorii de Saturnalia. În ambele situaţii, căciula simboliza pentru romani obţinerea libertăţii. Pileusul dacic se aseamănă şi cu căciula frigiană, asociată locuitorilor Frigiei, o regiune din centrul Asiei Mici. Pentru greci, această căciulă conică, mai ascuţită decât cea dacică, era legată de „barbari”, adică de cei din afara lumii greco-romane, arătând o influenţă orientală.

Acest articol a fost publicat în Stiati ca... și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Pileus

  1. pirvu mircea spune:

    mare multumire de invatatura

Lasă un răspuns către pirvu mircea Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>