Orele romane

În latină nu există un termen pentru punctualitate, pentru că aceasta nu exista! Şi nu datorită unui defect de caracter, ci pur şi simplu pentru că romanii nu puteau măsura cu exactitate orele, iar minutele nici nu existau! Doar astronomii calculau timpul unei zile în funcţie de 24 de ore de lungime egală. În viaţa de toate zilele, ziua şi noaptea erau fiecare împărţite în câte 12 ore, calculate în funcţie de răsărit şi apus. Prima oră a zilei era aşadar cea imediat după zorii zilei, iar ultima cea dinainte de apus. În mod similar, prima oră a nopţii era cea de după miezul nopţii iar ultima cea dinainte de răsărit. Măsurând astfel, orele zilei erau mai lungi vara şi mai scurte iarna, invers proporţional cu cele ale noţii. Orele variau astfel de la 45 la 75 de minute conform standardelor noastre de astăzi, fiind egale doar la echinox, pe 23 martie şi 23 septembrie. În mediul miliar, orele nopţii erau grupate în 3 carturi (vigiliae), cea de a treia începând la miezul nopţii. Orele erau măsurate cu ajutorul cadranelor solare sau a orologiilor hidraulice, însă acestea erau destul de aproximative şi nici măcar la Roma nu concordau. În lumea romană nu exista, dar nici nu se simţea lipsa unei ore exacte.