Ana-Maria Gruia

anaDoctor în istorie (2009), expert atestat în iconografie şi arte minore medievale, angajat al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei socio-culturale apARTe (din 2002), artist plastic, membru al Grupului român pentru o istorie alternativă, reenactor din 2008.

Deţinător al certificatului de absolvire al modulului de pedagogie, specializările istorie şi sociologie, eliberat de Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

Rol în Ludus Memnii: Pictrixverna (sclavă născută în casa stăpânului), nomenclator (sclav care îi reamintea stăpânului numele celor cu care se întâlnea).

Contact: anagruia@virtusantiqua.ro

Comentariile nu sunt permise.