Vopselele de păr, pe bază de elemente vegetale, minerale, şi animale, erau cunoscute şi folosite pe tot parcursul antichităţii. Romanii preferau părul blond sau cel cu accente aurii, pentru care foloseau vopsele pe bază de şofran, cenuşă şi grăsime animală, diverse săpunuri colorante produse în nordul Europei, sau aşa numita spuma Battava. Henna (cypros), importată din Egipt sub formă de praf, producea tente roşietice.
Pliniu cel Bătrân oferă o reţetă de înnegrire a părului pe bază de lipitori lăsate la maturat în vin roşu timp de 40 de zile.
Sclavele “coafeze”, numite ornatrices, erau responsabile de vopsirea, coafarea şi decorarea părului cu flori, bijuterii, plase şi ace de păr, bentiţe etc. Atunci când părul grizonat nu mai putea fi “salvat” prin smulgerea firelor rebele, şi bărbaţii apelau la vopsirea părului. Deşi întinerirea aspectului era principalul motiv de vopsire, în unele cazuri era vorba şi de modă, 
sau alte motive. Există de asemenea unele menţiuni istorice care ne îndeamnă să credem că la Roma de practica şi vopsirea părului în albastru.
