Arhiva etichetelor: ceramica
Puşculiţe romane
Printre descoperirile ceramice romane se numără şi destul de multe puşculite. Acestea aveau forme diverse (de pahar, vas, coif, cufăr, sau forme arhitectonice, cel mai frecvent faţade de temple), însă rolul lor era trădat de fanta prin care se introduceau … Continuarea
Ceramica dacică pictată
În zona Munţilor Orăştie a fost descoperită o cantitate destul de importantă de ceramică dacică pictată, cu motive geometrice, vegetale, dar mai ales figurative, reprezentând în special animale, reale sau fantastice. Pentru pictare, dacii preferau vase de dimensiuni mai mari, … Continuarea
Sfeşnice dacice
Un tip special de artefacte dacice au fost descoperite în număr mare în afara arcului Carpatic, atât în aşezări fortificate cât şi în cele lipsite de astfel de elemente de apărare. Şfeşnicele aveau partea superioară adâncită, picior, şi o bază … Continuarea
Fructiera dacică
Aşa-numita fructieră, farfuria cu picior înalt, este considerată una dintre formele ceramice tipic dacice. Forma constă dintr-o farfurie cu buza răsfrântă, sprijinită pe un picior înalt, gol în interior, uneori decupat cu mici motive geometrice. “Fructiera” face parte dintre formele … Continuarea
Ceaşca dacică
Unul dintre artefactele ceramice tipic dacice este şi ceaşca numită uneori ceaşcă-opaiţ (folosită la iluminat), alteori căţuie (folosită pentru arderea mirodeniilor în cadrul unor ritualuri). Cert este că astfel de obiecte, de formă tronconică, cu pereţi oblici, cu sau fără … Continuarea
Terra sigillata
Este o categorie de ceramică romană roşie, de bună calitate. Termenul latin se traduce prin “lut decorat cu mici imagini” (sigilla), fiind vorba despre veselă decorată în relief şi cu suprafaţă roşie strălucitoare. Piesele de acest tip erau imprimate în … Continuarea